marți, 20 ianuarie 2015

Ileus paralitic la pisică de 14 ani


Pisicuța Blană, în vârstă de 14 ani, se afla deja de 10 zile în tratament pentru pierderea apetitului. O criză dureroasă de urolitiază renală se complicase cu o gastroduodenită. După câteva semne vagi de revenire spre normal, starea sa a început din nou să se deprecieze. O nouă ecografie abdominală, efectuată la FMV de Conf. dr. Alexandru Diaconescu, a identificat indicii pregnante de ileus.

Propunerea noastră de laparatomie exploratorie sub anestezie inhalatorie a fost acceptată de ocrotitorii pisicuței.





A fost găsit, într-adevăr, un segment de intestin în distensie, fără peristaltism, cu conținut păstos. Lipsa semnelor de ischemie sau necroză sugera o leziune recentă. Nu s-au găsit obstrucții sau vreun corp străin. Prin masarea intestinului, conținutul a fost dispersat spre segmentele adiacente și s-a confirmat revenirea peristaltismului.

Post operator, administrarea de antiemetice propulsive și purgative, împreună cu eliminarea analgezicelor opioide din schema de tratament au adus o revenire progresivă a apetitului. Acum, Blană se hrănește singură și a reînceput să se joace. Sperăm că ileusul nu va recidiva, tratăm gastro-duodenita și căutăm modalități care să reducă riscul de complicații generate de urolitiază.