Tumora era extinsă nu numai la nivelul țesutului moale: pierderea de mineralizare osoasă era deja evidentă radiologic, incisivii superiori îți pierduseră baza de implantare și, pe rând, au căzut. Sângerarea devenea continuă, critică.
O complicație aparte este caracterul retiv al lui Blacky, care nu acceptă decât cu mare greutate injecțiile intramusculare sau subcutanate; pentru alte tratamente, recoltări de probe, examinări (radiologice, de pildă) este nevoie de tranchilizare.
Ocrotitorii lui Blacky au acceptat un protocol bazat pe imunostimulare pe cale orală și o combinație de citostatic și antiinflamator nesteroidian, dozată la fiecare prezentare în funcție de efectele adverse înregistrate în etapa anterioară. Eforturile responsabile de respectare riguroasă a indicațiilor medicale și de comunicare calmă și detaliată a stării zilnice a pacientului le-au fost răsplătite: starea lui Blacky a început să se amelioreze:
Medicină bazată pe dovezi. Tratamentele chirurgicale, citostatice și de susținere, chiar radioterapie - unde este accesibilă, tratamente medicale administrate în scheme adaptate particularităților bolnavului - acestea sunt mijloacele cu care putem încerca să ajutăm un pacient diagnosticat cu cancer în lupta sa cu boala.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu